Pensie de paraşutistă de…31500 RON!
Miercuri, 29 Aprilie 2009 de Cotidianul
Publicat în Aviaţia Sportivă, Ultimele Ştiri

Piloţii şi instructorii de paraşutism au făcut din greu ore suplimentare în ultimele luni de muncă pentru a primi pensii de sute de milioane de lei vechi. „În anul 2008 au ieşit la pensie 35 de piloţi şi instructori de paraşutism”, spune George Rotaru, directorul Aeroclubului Român. Mai mult
Doru Davidovici, după douăzeci de ani
Vineri, 24 Aprilie 2009 de Mihai-Athanasie Petrescu
Publicat în Literatură
S-a spus de multe ori că scriitorul are o singură profesie : aceea de a aşterne cuvinte pe hârtie pentru ca alţii să le citească. Orice altceva ar face omul respectiv în viaţă nu este decât un mijloc de a-şi câştiga existenţa. Că nu este chiar aşa au demonstrat mulţi mari autori, iar printre aceştia un loc important îi aparţine prozatorului şi poetului Doru Davidovici.
„Tatăl meu nu a murit! Când vă văd pe dumneavoastră aici îmi dau seama cât de mult a fost iubit de cei care l-au cunoscut personal, ca şi de cei care l-au cunoscut numai din cărţile sale, îmi dau seama că e viu, că el trăieşte şi va trăi prin dumneavoastră!” - Ştefan Davidovici
Acela pentru care profesiunea (de pilot de vânătoare pe avioane supersonice) nu a fost doar un mod de a-şi asigura cele necesare existenţei, ci existenţa însăşi, iar a doua ocupaţie a sa, cea de scriitor, nu a fost altceva decât o posibilitate de a continua să zboare şi după hangararea MiG-ului. Zborul şi scrisul au fost pentru el complementul celorlalte activităţi vitale ale fiinţei umane: respiraţia, hrana, dragostea…
Citiţi continuarea pe Agonia.ro
Impresii de la comemorarea lui Doru Davidovici
Joi, 23 Aprilie 2009 de Aviatia.ro
Publicat în Eveniment

Călătorie internă cu Tarom…cu ULM (partea a 2-a)
Sambata, 18 Aprilie 2009 de Aviatia.ro
Publicat în Jurnal de Zbor, Ultrauşoare (ULM)

Lasand in urma episodul cu Tarom, de unde eu am iesit doar nemultumit prin prisma relatiei vanzator-client, va spun cum am ajuns la Bucuresti, tot pe calea aerului. Dupa ce am vazut ca nu am nici o sansa sa Mai mult
Intră în dezbatere publică proiectul privind Cerinţele de amenajare, înregistrare şi funcţionare a aerodromurilor civile înregistrate.
Sambata, 18 Aprilie 2009 de Aviatia.ro
Publicat în Reglementări, Ultimele Ştiri

Intră în dezbatere publică proiectul de document “Reglementare Aeronautică Civilă Română privind Cerinţele de amenajare, înregistrare şi funcţionare a aerodromurilor civile înregistrate” (RACR–AD–INREGISTRATE). Mai mult
Avionul care transporta echipa Dinamo a lovit o barză!
Sambata, 18 Aprilie 2009 de Antena 3
Publicat în Incidente şi Accidente, Ultimele Ştiri

Fotbaliştii de la Dinamo Bucureşti au fost, vineri, la un pas de tragedie. Avionul Tarom care îi transporta pe jucătorii lui Mircea Rednic la Iaşi, pentru meciul cu Poli, a fost serios avariat cu un sfert de oră înainte de a ateriza, după ce a lovit o barză, spun jucătorii. Mai mult
Piloţii români în teste
Marti, 14 Aprilie 2009 de Cotidianul
Publicat în Aviaţia Militară, Ultimele Ştiri
![]()
Când se antrenează medical pentru zbor, în simulatoare, candidaţii români la pilotaj aleargă pe un covor rulant la 5.500 de metri, cu foarte puţin oxigen la discreţie şi dau piept cu presiunea şi condiţiile de frig instalate când li se sparge cockpit-ul. Mai mult
Cine va stăpâni Luna va controla Pământul
Luni, 13 Aprilie 2009 de Adevărul
Publicat în Astronautică, Ultimele Ştiri
![]()
Un soldat TR de la Bacău a ajuns să zboare în spaţiul cosmic mânat de dorinţa de a scăpa din unitate pentru a-şi face un control medical la Bucureşti. Dumitru Prunariu a rămas până în ziua de azi singurul cosmonaut român. Mai mult
Aerodromul Tuzla a primit vizita reprezentanţilor ICAO
Sambata, 11 Aprilie 2009 de Aviatia.ro
Publicat în Aviaţia Generală, Ultimele Ştiri

Raymond Benjamin – Secretar General al Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale si Cătălin Cotruţ – şeful reprezentanţei României la ICAO au făcut, pe 7 aprilie 2009, o vizită de curtoazie pe aerodromul din Tuzla. Mai mult
Aviatorii ar putea primi pensii de 30.000 de lei
Vineri, 10 Aprilie 2009 de Realitatea TV
Publicat în Social, Ultimele Ştiri
Pensie de până la 30.000 de lei, atât pot primi piloţii, însoţitorii de bord, instructorii sau sportivii din aviaţia civilă. La 50 de ani se pot retrage şi primesc de la stat 80% din media veniturilor încasate în ultimele trei luni de activitate. Mai mult








