Doru Davidovici

Cititi AICI fragmente din cartile de aviatie ale lui Doru Davidovici

Putini sunt cei alesi sa aiba harul de a influenta intr-un mod major si ireversibil vietile altora. Doru Davidovici a fost unul dintre ei. Cartile sale au reusit sa transmita unui numar extraordinar de mare de oameni, emotiile unice ale pilotului roman aflat la mansa supersonicului sau “de suflet”, Mig-ul 21. Doru a iubit Aviatia Romana si pe Oamenii ei. Sper ca in 20 aprilie 1989, sa fi luat cu el acolo sus dragostea celor care l-am cunoscut direct sau doar prin scrierile sale. Dincolo de pasiunea sa nemarginita pentru zbor, am descoperit la Doru un altruism infinit pentru cel de aproape, pentru colegii sai de zbor, si o dragoste de oameni in general.

Egoismul, cinismul si minciuna nu au existat pentru el; a imbratisat cu toata fiinta sa ideea unei camaraderii si increderi totale intre piloti, lucruri fara de care orice zburator devine un simplu si patetic sofer de avion. Este imposibil pentru cineva sa nu incerce inca sentimentul acela de absurd, de inutil, oare s-ar fi putut si altfel? Este dureros sa citesti randurile in care Doru descrie plecarea in ultimul lor zbor, rand pe rand, a atator prieteni de ai sai, cu o tragica premonitie a ceea ce va urma. Dar ce isi poate dori oare un pilot, mai mult decat un ramas bun cu mana inclestata pe mansa…

Citiţi aici fragmente din scrisorile lui Doru Davidovici în liceul militar şi şcoala de aviaţie.

Se spune ca disparem cu adevarat doar atunci cand amintirea noastra dispare. Doru si-a facut datoria fata de ai sai; prin cartile lui, pilotii supersonicului romanesc raman cu noi. Acum incercam la randul nostru, la Aviatia.ro, sa aducem un modest omagiu cuiva care a influentat destinul uman si profesional al atator oameni. Si nu numai lui. Prin Doru omagiem pe toti pilotii militari romani, atat de incapatanati in dragostea lor pentru zbor si pentru cerul romanesc, si atat de nedrept uitati pe aerodromurile prafuite ale Romaniei.

Prin această Pagina Memoriala incercam o prezentare cat mai detaliata si fidela a omului, pilotului si scriitorului Doru Davidovici. Aviatia.ro doreste ca pagina dedicata lui Doru sa devina intr-un fel, un loc de “pelerinaj” al celor care inca mai simt pasiunea sincera pentru zbor, intr-o lume devenita brusc atat de cinica si indiferenta la tot ce inseamna Aviatia Romaneasca.

Omul, Pilotul si Scriitorul Doru Davidovici a influentat viata unui numar de neimaginat de mare de oameni, care ii poarta si acum, dupa ani de zile o amintire extrem de vie si de calda. Pe multi dintre prietenii mei i-am cunoscut practic dintr-un singur motiv: citeam toti cartile lui Doru Davidovici, al carui stil literar imi aminteste de St.Exupery. Intr-un veac in care pasiunea pentru aviatie si patriotismul s-au demonetizat pana la disparitie, fiind inlocuite cu oportunismul si cinismul, Doru Davidovici si cartile sale raman cumva o lumina la capatul tunelului.

Doresc sa adresez un cald “Multumesc!” d-nei Victoria Dimitriu (sora) si d-lui Stefan Davidovici (fiul) pentru sprijinul moral (si prin documente) acordat realizarii Paginii Memoriale “Doru Davidovici”.

Closterman scria candva: “(…) ei nu pot intelege, nu-s piloti de vanatoare”. Gresea. Noi intelegem, si din acest simplu motiv, Doru e cu noi…

Anii se scurg intr-o dureroasa neuitare, iar cartile lui DORU raman mereu acolo, pe raft sfidand trecerea inexorabila a timpului…Nu a fost doar un simplu scriitor talentat. Sau un simplu pilot de vanatoare.

A fost modelul generatiei de adolescenti ai anilor ’70 – ’80, intr-o societate bolnava de dictatura fricii; el a sculptat in cuvinte curatenia sufleteasca a zborului si a aratat ca se poate, fara a ingenunchea vreodata in fata constrangerilor sistemului ceausist.

Anii se scurg… avioanele lui DORU imbatranesc ingandurate pe aerodromuri, dar in acelasi timp raman in viata prin memoria eterna ahartiei si a sufletului.

Valorile la care m-am inchinat au lasat loc frivolului si neiertarii acelor care ingroapa de zor ce a mai ramas bun in Romania cea zburatoare. Aviatia militara, prima si ultima dragoste a lui DORU, este acu sufocata de vremurile cele noi si isi asteapta mult necesara gura de oxigen din partea noilor prieteni transatlantici. Cea sportiva, cu cateva exceptii extraordinare, este si ea discret secerata de ganduri avand nu culoarea cerului, ci mai mult pe cea a prafuita a banului.

Dar anii se scug… Si DORU, cel al nostru, al celor care inca nu au renuntat, ramane acolo. Il vad si il gandesc in fiecare zi. Si stiu ca nu numai eu. Roata timpului se invarteste si aduce cu fiecare clipa, ziua aceea mai aproape.

Ziua in care onoarea si dragostea pentru zbor vor insoti din nou pilotii tineri pe aerodromuri si cand orele de cer senin nu vor fi masurate tragic pe degetele de la o singura mana.

Imi este greu sa scriu. Scrisul este ceva ce se naste odata cu timpul sau distranta. Ori DORU este mereu aici, nu l-am simtit plecat nici macar o clipa. Imi este greu si sa-l plang. Cum il pot plange atunci cand el imi alaturi de peste 19 ani? Cand poate chiar acum deapana linistit povesti „de hangar” alaturi de un Serbanescu, Edu, Bazu, Darjan si ceilalti?… Un prieten apropiat, gresit devenit avocat prin hazardul ironic al vietii, imi marturisea cum atunci cand se simte pierdut si coplesit printre greutatile meseriei „diavolului” si nu mai stie incotro sa o apuce, se repede la biblioteca, smulge o carte de-a lui DORU si se afunda adanc in paradisul pierdut al acestei lumini curate de la capatul tunelui. Uluitoarea sa confesiune m-a pus pe ganduri. Poate ca am gresit. Poate ca DORU nu este doar al nostru. Poate ca, de fapt, el este al tuturor.

Iar anii se scurg. DORU ramane, NOI suntem cei care trecem…

Cătălin Floroiu, Fondator Aviaţia.ro / 20 Aprilie 2000