3 studenți ai Facultății de Aeronave au prezentat Harta VFR a României la AERO 2015 (Friedrichshafen)

2 min de citit

Harta VFR a Romaniei dupa care zboara pilotii de aviatie generala astazi, nu a mai fost actualizata de mai bine de 6 ani. In aviatie, siguranta este pe primul loc, iar pentru un zbor in conditii de siguranta, orientarea in spatiu este esentiala.

Studentii Robert Ivascu, Alexadru Ignat si Andrei Pascu, la indrumarea domnului Dorin Ivascu prezinta proiectul pe care l-au pornit in urma cu un an, de care Aviatia Generala din Romania are mare nevoie.

Primul draft al hartii a fost folosit pentru a promova zborul in Romania la AERO 2015 Friedrichshafen.

In proiectul studentilor, Harta VFR a Romaniei este impartita in doua sectoare, de nord si de sud, deoarece ei au observat ca planificarea unui zbor e cu atat mai grea cu cat harta este impartita in mai multe sectoare, dar in acelasi timp au dorit un format practic si compact.

Pe harta sunt marcate toate terenurile de zbor din Romania, de la cele mai mari pana la cele mai mici, si de asemenea vor fi marcate terenuri ce pot fi folosite pentru cazurile de urgenta.

Pe langa harta Romaniei, proiectul studentilor mai contine si harti de aerodrom, dar si o baza de date cu informatii despre toate cele 68 de aerodromuri din tara. Datele au fost preluate din AIP Romania, de la administratorii aerodromurilor, dar si de catre studenti, care au mers personal si au strans datele, facand masuratori pe teren si citiri GPS.

Elementul de noutate este adus de actualizarea permanenta a bazei de date. Acest lucru va fi posibil datorita faptului ca utilizatorii vor putea semnala modificarile aparute, modificari ce apoi vor fi verificate si publicate.

Harta prezentata de catre studenti este un prototip, iar varianta finala va fi lansata in 1-2 luni cu ajutorul Pilotshop.ro

La AERO Friedrichshafen 2015, unde a fost prezentat acest proiect, s-a obtinut un feedback foarte important de la comunitatea de aviatie internationala si toate sugestiile primite sunt in curs de implementare.

La magazinul PilotShop.ro se pot vedea in prezent niste mostre preliminare ale hartii pe marginea carora se poate discuta.

Sursa: http://www.aoparomania.ro/Harta-VFR-Romania

Despre autor