Elena Bulgaru, prima femeie-pilot de elicopter din România

6 min de citit

Cu câțiva ani în urmă, jurnalistul Ioan Popescu de la ziarul „Ploieştii” a realizat un interviu cu prima femeie pilot de elicopter din România, la Aviasan, d-na Elena Bulgaru, cu o carieră de zbor de peste 30 de ani.

”…Mă aflu, aşadar, în casa unei doamne pensionare în vârstă de 74 de ani, prima femeie pilot profesionist de elicopter din aviaţia română, deţinătoare a unui record mondial de zbor la înălţime fără mască de oxigen (6420m), record omologat de Federaţia Internaţională de Aeronautică, performanţă neegalată încă, deşi a fost stabilită în anul 1957! Numele său: Elena Bulgaru. Privind-o în ce sărăcie trăieşte, nici nu-ţi vine să crezi că femeia asta uscăţivă a fost, cândva, o „regină” a aerului! Aflu că această femeie, firavă şi îmbătrânită de greutăţile vieţii, s-a „plimbat”, timp de peste 30 de ani, prin „Grădinile Cerului”, cum spune cunoscutul aviator-scriitor D.Berbunschi, pe care îl citează cu respect. Înainte de „zbura” prin amintiri, interlocutoarea mea mărturiseşte că a avut mult de lucru şi prin „grădinile pământului”, unde s-a şcolit şi s-a perfecţionat în ale zborului. Apoi, la rândul său, s-a bucurat de fiecare elev-pilot instruit sau brevetat, vreo 150, precum şi de fiecare dobândire ori avansare profesională, de fiecare înălţime de zbor – mereu mai sus – de fiecare intervenţie aviatică reuşită cu Aviasan-ul (intervenţii sanitare-n.a).

Doamna Bulgaru, de la un prieten comun, paraşutistul Marin Alexandru, am aflat că viaţa dumneavoastră s-a petrecut mai mult în aer, doar acolo pare-se că aţi cunoscut iubirea şi preţuirea. Am dreptate?

[…] Revin însă la povestea vieţii mele aeriene, care a început în anul 1950, în Banat, pe un amărât de planor şi am aterizat pe aeroportul Băneasa, pentru ultima oară, după 31 de ani, la bordul unui modern elicopter „Alouette 3”, adus din Franţa. Aici am fost întâmpinată cu flori şi aplauze de conducerea Aviasan, în frunte cu gen. Ion Tiu şi col. Păşcuţ, în prezenţa a zeci de colegi şi prieteni. Era în decembrie 1981. Asta a fost adevărata mea viaţă!

Se spune că aviatorii sunt oameni legaţi mai mult de vis decât de realitate. Ei nu uită niciodată viaţa lor aeriană, pe care o visează până la nedorita reîntoarcere în ceruri.

În parte este adevărat, dar nu întotdeauna pe cer a fost lumină. Adesea, când soarele se ascundea în norii negrii, trebuia să mă strecor printre fulgere, încercând să înfrunt vântul şi vijelia. Însă, când ai încredere în tine, în experienţa ta, în avion şi mai ai acel gram de noroc, înseamnă că acolo sus, cineva te iubeşte.

Să revenim la începuturi…

Sunt născută în anul 1931, în oraşul Tecuci, unde exista o şcoală de aviaţie, căreia i se mai spunea şi leagănul aviaţiei, aici formându-se majoritatea piloţilor români. Zborul păsărilor cu motor m-a fascinat de mic copil, aşa mi s-a înfiripat visul meu să zbor, să ajung pilot de avioane. Doamne, ce mai plângeam atunci când cădea câte un avion! La înmormântarea pilotului participa toată suflarea oraşului, iar mie mi se făcea pielea găină când auzeam fanfara cântând marşul funebru. Copil fiind, ştiţi ce îmi trecea atunci prin cap? Îmi doream să gust din acea licoare nebănuită a zborului spre înălţimi, iar cu gândul de copil visător, îmi doream să am şi eu parte de o asemenea ceremonie cu fast, cu fanfară şi regrete, în cazul în care cădeam la datorie.”

Citiți continuarea interviului aici

Alte câteva articole mai vechi din Republika News și Agro Business despre pilotul de elicopter Elena Bulgaru:

Elena Bulgaru, prima femeie din România pilot de elicopter, a împlinit 85 de ani

(fragment)

În anul 1960, la Strejnic se deschide o stație Aviasan. Elena Bulgaru cere să fie transferată în această echipă de elită (la acea vreme, România avea una dintre cele mai puternice flote sanitare din lume, cu un aparat la 145.000 de locuitori), unde activează până în 1976. Zboară mii de ore, de la un capăt la altul al țării, să salveze vieți. Transportă sânge, doctori, pacienți în stare gravă. Își amintește zeci de întâmplări, care mai de care mai dramatice, de la episoadele când strecura aparatul de zbor prin văi, ca să păcălească furtunile, la cursele contratimp pentru transportul flacoanelor de sânge, de la memorabilul tablou din fața Spitalului Ivești, cu zeci de halate albe așteptând aparatură și medicamente de primă urgență, la momentul când avionul a cedat și a reușit în ultimul timp să ducă aparatul la sol.

Nu lipsesc clipele care au făcut-o să se amuze, când doctorii erau rezervați să urce lângă un pilot-femeie; de fiecare dat însă, la destinație, ei își cereau scuze pentru neîncre­dere. Data de 15 martie 1973 consemnează o nouă premieră absolută: Elena Bulgaru devine primul aviator-femeie care pilotează un elicopter, record menținut ani buni, până prin anii `80. De atunci, toate misiunile sanitare le desfășoară la comanda unor elicoptere Alouette. Una dintre cele mai grele a fost la un accident minier din Petrila; trebuia să aterizeze printre plute, la punct fix, să ia accidentatul și să se ridice din nou în aer aproape vertical, fără să-i provoace acestuia fie și o clătinare.

Altădată, când transporta trei medici la o intervenție chirurgicală urgentă, a nimerit în Carpați, în mijlocul unei furtuni violente, și a trebuit să se strecoare printre stânci, aproape de ele, dar nu s-a lăsat până nu i-a dus pe doctori la destinație; știa că dincolo viața cuiva e-n primejdie…Citiți continuarea aici.

ELENA BULGARU, PRIMA FEMEIE DIN ROMÂNIA CARE A PILOTAT UN ELICOPTER

(fragment)

Ploieşteanca Elena Bulgaru, prima femeie din România care a pilotat un elicopter, a împlinit 85 de ani. Şi cum în fiecare an este răsfăţată şi anul acesta, la Cercul militar ea a fost sărbătorită cu tot fastul pe care îl merită un aşa cetăţean de onoare al Ploieştiului. Consiliul Judeţean Prahova i-a dăruit o plachetă aniversară, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a comandat special pentru venerabila doamnă un tort în forma unui elicopter SMURD, ca un omagiu al întregii sale activităţi. Tot tort, şi bineînţeles flori, a primit şi de la primarul Buşteniului, Emanoil Savin, care a venit tocmai de pe Valea Prahovei pentru a-i ura toate cele bune femeii-eroine.

În 30 de ani la manşă, Elena Bulgaru a salvat mii de vieţi pentru că din 1960 a început să lucreze în aviaţia sanitară. Elena Bulgaru s-a născut la Tecuci în 1931. La 18 ani aceasta a inceput cursurile Şcolii de planorism de la Reşita. A sărit cu paraşuta si a pilotat mai multe aparate de zbor existente la acel moment. Ca instructor, timp de 10 ani a pregatit peste 150 de piloţi, iar la inceputul anilor 70 a fost prima femeie pilot din tara noastra care a urcat într-un elicopter. Se poate lăuda că în toată această perioadă nu a stricat niciun aparat de zbor. “Transportam bolnavi la spitale sau acasa la ei. am dus aşa mulţi oameni oameni cu avioane si cu un singur motor si cu bimotor la distante mai mari mai lungi, peste munti. Citiți continuarea aici.

Despre autor