6 Iulie 1992, Aerodromul M. Kogălniceanu: Cronica tragică a unui tonou eșuat cu MiG-29
2 min de citit
Accident de zbor (galerie foto)
În acea zi de luni, 6 iulie 1992, o parte din personalul unității de aviație de la Mihail Kogalniceanu a început programul mai devreme. Față de ora stabilită, obișnuită, un autobuz a plecat de la cap de linie, decalat cu o oră, pe traseul principal: CET – Gară – Casa de Cultură – Tomis III – Tomis Nord – Ovidiu – Unitatea de aviaţie. Restul cadrelor militare au venit normal, ora şapte şi jumătate la raport.
Printre aviatorii care au urcat de la Casa de Cultură în primul autobuz era şi comandantul Escadrilei a II-a, comandor Pavel Oţelea, zis ”Tătuca”. El a urcat şi a stat alături de comandantul Escadrilei a III-a, căpitan-comandor, Ion Tudor, zis ”Tudorică”.
S-au salutat şi, până la unitate, au vorbit despre misiunile de zbor, în special despre exerciţiul din acea zi pe care ”Tudorică” urma să-l execute la joasă înălţime, nu singur ci în dublă comandă, avion MIG-29, cu locotenent-comandorul Adrian Edu, zis ”Henţanu”.
Pavel Oţelea s-a mirat cum de zboară ei într-o zi de luni iar ”Tudorică” i-a răspuns că ”Ordinul e de sus, de la Comandamentul aviaţiei. Executăm zborul la Otopeni în faţa unei delegaţii americane”..
Citește articolul complet pe www.ziuaconstanta.ro/stiri/invitati/accident-de-zbor-galerie-foto-663704.html
Sursa: ziuaconstanta.ro
*Articol preluat parțial în acord cu termenii agreaţi de către Clubul Român de Presă.